Conform site-ului APA (American Psychological Association) puteți fi ajutat prin psihoterapie dacă:

– Vă simțiți copleșit, aveți o stare de neajutorare și tristețe care durează;
– Problemele dvs. nu par să meargă spre mai bine, în ciuda eforturilor dvs. și a ajutorului primit de la familie și prieteni;
– Găsiți dificil să vă concentrați asupra sarcinilor profesionale sau să duceți la bun sfârșit alte activități de zi cu zi;
– Vă îngrijorați excesiv, vă așteptați la ce e mai rău sau sunteți tot timpul iritat;
– Acțiunile dvs., cum ar fi consumul de prea mult alcool, utilizarea de droguri, sau faptul de a fi agresiv vă fac rău dvs. sau celorlalți.

 
Privind în amănunt, acestea ar presupune că ne-ar fi de ajutor o cură psihoterapeutică în acele perioade ale vieții noastre când putem spune despre oricare din cele ce urmează că e adevărat:

 
– avem atât de multe griji și probleme, încât ni se pare că nu se vor mai rezolva vreodată și parcă nu mai e timp pentru nimic: nici ca să te bucuri de copii, nici să schimbi o vorbă cu cei ai casei ori cu prietenii; viața e nespus de fadă;
– știm bine ce avem de făcut, dar totuși nu le ducem la bun sfârșit cum făceam odată, ca și cum ceva ne ține: fie ne întrerupem din orice, fie nici nu vrem să ne pornim la lucru;
– nu există un motiv serios pentru a crede așa, dar trăim ca și cum cele mai rele lucruri urmează să se întâmple: de la probleme grave la dezastre;
– nu ne putem angaja într-o acțiune de teama prea mare că am putea face fie și cea mai mică eroare;
– cei dragi ne reproșează că nu ne pasă de ei și adevărul e că nu mai simțim grijă pentru cum le este lor, cum se simt, nu mai știm și nu căutăm să știm cum le merge;
– ne e greu să fim responsabili față de ceilalți, chiar responsabili de urmările faptelor noastre asupra lor, deși ni se pretinde și e firesc să fie așa;
– cineva din viața noastră (familie, șefi, colegi, anturaj) care are pretenții de omnipotență caută să-și confirme aceasta jucând jocuri de putere în care ne prind fără voia noastră și din care nu putem ieși;
– propriii noștri copii refuză să poarte o discuție cu noi și ne răspund ostil, astfel că nu știm cum să ne purtăm cu ei ca să nu-i pierdem de sub control, iar ei să nu ajungă să-și facă rău;
– avem nevoie să fim „pe picioarele noastre” dar nu reușim să găsim sprijinul, încrederea în noi înșine de care e nevoie ca să devenim autonomi, stabili, independenți;
– ne simțim sau ni se sugerează de către oameni în care avem încredere că suntem mai degrabă slabi, influențabili, prea dispuși la compromisuri;
– ni se pare sau ni se spune că ne ocupăm prea mult de ceilalți sau că ne abandonăm muncii, riscând să ne pierdem prietenii sau familia;
– ne-am implicat în viața de cuplu așa încât nu ne mai găsim pe noi înșine, nu mai avem o viață proprie, avem impresia că ni se cere foarte mult;
– nu ne putem implica în viața familiei: unul dintre parteneri a preluat toate inițiativele, pare a avea toată răspunderea, decide singur tot;
– schimbările apărute în viața noastră – apariția copilului, pierderea sau schimbarea serviciului, mutarea în altă locuință – ne-au schimbat în rău viața de cuplu;
– apariția copilului, în loc de a aduce bucuria așteptată, a atras o stare de instabilitate emoțională, neliniște, tristețe sau gol interior care durează de mai mult de trei săptămâni;
– ni se spune că ne copleșim copilul cu sufocant de multă atenție, grijă și protecție; ne îngrijorăm mai mult decât ar fi normal și adesea se poate verifica dacă situația reală e atât de periculoasă pe cât simțim noi că este;
– de când copilul nostru nu mai e sugar, a început să se îndepărteze și ni se pare tot mai străin de noi;
– ca tată de copil mic, pare că primiți mult prea puțină atenție, iar mama se ocupă nepermis și inutil de mult, de copil;
– deși încă locuiți cu părinții, sunteți un tânăr adult, dar ei vă tratează prea adesea ca pe un copil;
– o pierdere a cuiva drag și apropiat sau a ceva ce nu poate fi înlocuit se face simțită încă după mai mult de șase luni de când s-a produs;

Lista poate continua.

Sănătatea noastră emoțională și mentală e de mare importanță și nu trebuie privită ca un moft. Toate acestea sunt probleme cu un impact covârșitor asupra stării somatice generale.