„Eu cred că suntem un popor vegetal” scria Ana Blandiana acum vreo treizeci de ani, iar mai recent, dna Vera Sandor spunea, într-un interviu la radio că, în opinia domniei sale, noi, românii, suntem un popor depresiv. Aș vrea să adaug ceva: mă gândeam că suntem, de asemenea, un popor conflictual. Toate problemele noastre se transformă sau se traduc, în cele din urmă, în conflicte. Ne certăm în familii, școli, în gând, în instituții, pe stradă și în autobuz, pe facebook între noi sau cu alții care nici nu află. Dacă totuși nu ne certăm, măcar ne agresăm: pasiv-agresiv, camuflat în afirmații, gesturi, expresii fizionomice sau întrebări tendențioase, fățiș sau în modalități cât mai rafinate – să nu pară, să nu se vadă, să nu ni se poată reproșa. Poate depresia ne împiedică să căutăm soluții. E mai aproape acuza. Ai o problemă? E de la altul, nu de la tine. E soțul, iubita, funcționara de la poștă, președintele, hoții de peste tot, vecinii, casiera, lumea. Ai trei variante: te cerți (cu cineva – prezent sau nu), agresezi (unilateral) sau taci. Să taci și să nu-ți pese e singura cale care te scapă de conflict. Dar te adâncește în depresie.
De când mă știu, am urmărit discuții aprinse la care preferam să nu particip. De ce? Continuă lectura →