Mișcarea #metoo a luat un tabu și l-a pus pe masă

Psychologies, martie 2019

Cum vi se pare că evoluează raporturile dintre bărbați și femei în prezent, după #metoo și feminism?

Observ că tema propusă e despre ce mi se pare, și nu despre cum sunt acum relațiile dintre bărbați și femei, obiectiv vorbind. E nerealist să ne imaginăm că avem o imagine de ansamblu, evident, iar subiectivismul este, cred, cel mai bun început în acest fel de subiect, prea amplu și complex ca să poată fi văzut în întregime. Continuă lectura

Familia nu este suma membrilor ei

Psychologies, ian. 2019

Ce înseamnă terapia de familie și cum vezi că are ea impact în contextul tratării unui individ?

Premisa de bază a terapiei de familie este că familia este contextul creșterii, dar și al problemelor umane. Fiecare din noi provine dintr-o familie și își întemeiază una la maturitate, ambele fiind mai mult sau mai puțin tipice. Suntem ființe sociale și tot ce formează mediul în care trăim, bun sau rău, ne influențează. Continuă lectura

Petrecem o treime din viață la muncă

Psychologies, sept. 2018

Vin oamenii la cabinet cu probleme presante legate de munca lor? Ce îi stresează mai mult?

Nu, problemele oamenilor care vin în cabinet nu sunt de obicei legate direct de muncă, ci de viața lor personală. Doar că timpul în care muncim e cam jumătate din timpul vieții active, iar viața personală nu are cum să nu interfereze cu cea profesională.

Pare o întrebare simplă, dar nu e foarte limpede întotdeauna ce anume e mai greu de suportat pentru oameni. Pare că însăși cultura organizațională foarte rigidă de la noi ridică probleme. De exemplu, poate fi stresant să operezi doar cu proceduri standard, pentru că, deși acestea sunt corect concepute, e greu pentru un om să nu aibă reacții umane și să nu simtă că, la un moment dat, Continuă lectura

Cum să ne ridicăm singuri de la pământ

Psychologies, ian. 2016

Am avut privilegiul și bucuria de a oferi un interviu pentru revista Psychologies, numărul apărut în ianuarie anul acesta. Îl public mai jos împreună cu adăugirile pe care le-am scris cu litere cursive, adăugiri pe care le-am găsit necesare după ce interviul a apărut.

Cum să ne ridicăm singuri de la pământ

Cu ce depresii vin românii la dvs. în cabinet?

Aș spune că depresia ia forme aparent foarte diverse. La o privire mai atentă, însă, vedem ușor că ele converg spre ceva comun: depresia slăbește însăși vitalitatea noastră, centrul nostru vital, izvorul care ne dă forța de a depăși greutățile indiferent că schimbarea manifestă este legată de nervozitate, iritabilitate sau apatie, de oboseală inexplicabilă, prea multe gânduri pesimiste, sentimente de inutilitate, dificultatea sau chiar imposibilitatea de a se concentra, o stare de „rău” greu de definit sau de alte simptome. Partea lor comună ține de scăderea energiei vitale, a ceea ce numim „cheful de viață”, ca și cum ne-a secat fântâna bucuriei. Continuă lectura