• pentru că eu nu am probleme cu capul, tu ai;
• pentru că orice ar fi, pot rezolva și eu;
• pentru că, dacă se află, ce vor zice…(șeful, mătușa, vecinul, ceilalți)?
• pentru că pentru asta există prieteni: ca să-ți dea oricând un sfat gratis;

Un răspuns mai sincer sau mai aproape de adevăr ar fi așa: ne ferim de a admite că suferim dintr-o pricină care poate lăsa loc comentariilor din partea celorlalți sau, poate și mai rău,  privirilor condescendente.

Dacă există un adversar mai greu de înfruntat decât oricare altul, acela suntem noi înșine. Nu oricine are curajul, forța, determinarea și consecvența de a da piept cu asemenea balaur.

Nu e o vină că există ceva ce nu merge în viața ta, sau că nu-ți este bine deplin, indiferent că vorbim de o problemă în care este ori nu este implicată o patologie. De altfel, existența ori non-existența unei patologii este perfect irelevantă în fața adevărului că suferi. Și nu în ultimul rând, pentru că ignorăm ceva: adevăratele probleme apar atunci când nu mergem la psiholog deși am avea de ce.

Întrebare îndreptățită. E greu de zis ce anume se petrece și cum. Așadar, ce știm să facem? S-au întreprins studii empirice serioase pentru acest răspuns, luând ca variabile, ba stilul terapeutic, ba caracteristici ale terapeuților, iar rezultatele au dus la răspunsuri mai degrabă vagi. Un singur aspect, fie că fusese vizat ori nu de către cercetători, s-a ițit de peste tot, atât cât să nu permită a-i fi ignorată importanța: relația terapeutică. Ori aceasta e un element dificil dacă vorbim de cuantificări și procente. Ea este norișorul care plutește liber între cei doi, independent și Continuă lectura →

Dacă privim la viețile noastre, la ce facem cu ele și cum ne simțim – trăim noi sau viața ne trăiește? – dacă suntem fericiți când avem din ce în ce mai multe și tot mai puțin, parcă se întrevede un răspuns. Trăim în viteză, timpul e sufocat până la zădărnicirea sigurei clipe de tihnă. Este undeva în noi un spațiu al căutării și regăsirii de sine care trebuie lăsat să respire. E tot mai departe ceasul acela de la capătul zilei în care fiecare se adună și se caută, spre o obișnuită cercetare, pe sine însuși cel de azi. Cum departe este răgazul unui taifas pentru frumusețea clipei împreună. Continuă lectura →