O ședință de psihoterapie e timpul dumneavoastră pentru o privire în liniște spre sine, este timpul rezervat înțelegerii și mai cu seamă, căutării. În cabinet nu sunteți privit cu ochi critic, nici judecat pentru ceea ce sunteți, faceți sau spuneți. Continuă lectura
El, psihoterapeutul, nu știe să scrie. Nu vă așteptați la cine știe ce meșteșug al scrisului când îi citiți textele. Meseria lui e relația, aceea cu omul din fața lui, iar scrisul e o faptă solitară – nimeni nu e acolo, în fața ta să-l privești, să-i simți prezența, să te simți pe tine lângă el, acolo, viu, și cuvintele să curgă singure. Conținutul fragil al cuvintelor dintre cei doi cere grijă și o anume rezonanță reciprocă. De aceea, în căutarea acelui profesionist de care să puteți fi atât de aproape încât să vă încredințați lui, cel mai de ajutor va fi să-l căutați pe acela care simțiți că vă este cel mai potrivit ca personalitate, care credeți că va putea construi, împreună cu dumneavoastră. Nu-l căutați pe „cel mai bun”. Există mulți psihoterapeuți care au fost foarte buni pentru unii din pacienții sau clienții lor, dar nu i-au putut ajuta cu nimic pe alții. Și asta nu îi face mai puțin buni. Continuă lectura
Un răspuns mai sincer sau mai aproape de adevăr ar fi așa: ne ferim de a admite că suferim dintr-o pricină care poate lăsa loc comentariilor din partea celorlalți sau, poate și mai rău, privirilor condescendente.
Dacă există un adversar mai greu de înfruntat decât oricare altul, acela suntem noi înșine. Nu oricine are curajul, forța, determinarea și consecvența de a da piept cu asemenea balaur.
Nu e o vină că există ceva ce nu merge în viața ta, sau că nu-ți este bine deplin, indiferent că vorbim de o problemă în care este ori nu este implicată o patologie. De altfel, existența ori non-existența unei patologii este perfect irelevantă în fața adevărului că suferi. Și nu în ultimul rând, pentru că ignorăm ceva: adevăratele probleme apar atunci când nu mergem la psiholog deși am avea de ce.
Întrebare îndreptățită. E greu de zis ce anume se petrece și cum. Așadar, ce știm să facem? S-au întreprins studii empirice serioase pentru acest răspuns, luând ca variabile, ba stilul terapeutic, ba caracteristici ale terapeuților, iar rezultatele au dus la răspunsuri mai degrabă vagi. Un singur aspect, fie că fusese vizat ori nu de către cercetători, s-a ițit de peste tot, atât cât să nu permită a-i fi ignorată importanța: relația terapeutică. Ori aceasta e un element dificil dacă vorbim de cuantificări și procente. Ea este norișorul care plutește liber între cei doi, independent și Continuă lectura
Dacă privim la viețile noastre, la ce facem cu ele și cum ne simțim – trăim noi sau viața ne trăiește? – dacă suntem fericiți când avem din ce în ce mai multe și tot mai puțin, parcă se întrevede un răspuns. Trăim în viteză, timpul e sufocat până la zădărnicirea sigurei clipe de tihnă. Este undeva în noi un spațiu al căutării și regăsirii de sine care trebuie lăsat să respire. E tot mai departe ceasul acela de la capătul zilei în care fiecare se adună și se caută, spre o obișnuită cercetare, pe sine însuși cel de azi. Cum departe este răgazul unui taifas pentru frumusețea clipei împreună. Continuă lectura
De n-ar fi un vis pierdut acest loc! Și dacă e vis, cine să te stingă, fântână de foc? 