Autor: Dana Anghel

Aveți ceva de întrebat?

~ Dana Anghel ~ Scrie un comentariu

Spun de obicei că marile obstacole nu își găsesc rezolvarea dintr-o mișcare: o întrebare, răspuns, o carte citită, o sclipire. Ele trebuie examinate, elaborată o soluție și nu oricare.

Am văzut, însă, din căutările de pe blog și din discuții cu oamenii mai puțin inițiați într-ale psihoterapiei, că avem adesea de limpezit mai întâi ce e de făcut, ce se impune sau ce ar fi de sugerat și ce presupune acest demers. M-am gândit atunci: dar micile probleme?, măruntele neînțelegeri? Pot ele fi depășite mai simplu? Aș răspunde că da. Dar rămâne de văzut. Vom încerca. Dumneavoastră îmi lăsați un comentariu la acest articol sau îmi trimiteți un mail (la danaange@gmail.com) în care îmi descrieți dificultatea în care vă aflați – conflict, neînțelegere, temere, etc. – iar eu voi răspunde. Continuă lectura →

Halloween, binele și frica

~ Dana Anghel ~ Scrie un comentariu

Joseph Campbell, o autoritate în materie de mitologie și religie comparată, spunea în 1968, într-o conferință, așa: „ceea ce se numește în mitologie lumea cealaltă este de fapt – în termeni psihologici – lumea lăuntrică. Iar ceea ce numim viitor este acum.” Miturile, secondate de tradiții, obiceiuri, ritualuri, hrănesc golul lăsat în noi de lipsa unor legități destul de evidente ca să poată fi unanim recunoscute în toate culturile. Nu avem o religie unică și așa ceva nu știu cum ar putea exista azi. Ne rămâne să respectăm tradițiile, sau, unde e cazul, alegerile fiecăruia. Suntem ființe structurale și avem nevoie de o lume cu legi stabile, de evoluție, de confirmarea ciclurilor de evoluție împlinite, într-un cuvânt, de structură. Nu putem trăi fără a avea o noțiune bine stabilită despre sensul lucrurilor, al vieții și al morții, al nașterii și al creșterii. Continuă lectura →

Când nu e bine așa

~ Dana Anghel ~ Un comentariu

Copiii sunt nealterați încă de lumea din jur. Ei nu o pot înțelege în nuanțele în care o cunoaștem noi. Ei sunt în lumea lor, unde logica și legile, formele și culorile sunt cu totul altele. Ca să poată acționa așa cum e nevoie pentru a se putea adapta în lumea noastră, au nevoie de o îndrumare care să-i ajute să se descurce în acele situații în care sunt puși, dar pe care nu le pot înțelege decât în felul lumii lor. Ceea ce fac ei este să aibă reacția pe care o cred cea mai bună, adică cel mai adesea să lase emoțiile să vorbească pentru ei sau să imite ce au văzut. Și adesea ei nu văd cele mai frumoase lucruri. Continuă lectura →

Rușinea nu e rea – ceva în plus

~ Dana Anghel ~ Scrie un comentariu

Am scris un articol despre rușine fără mă gândi cât de delicat, bogat în înțelesuri și greu de supus e un astfel de subiect. Când Erik H. Erikson spunea că rușinea este insuficient studiată, fiind prea ușor asimilată vinovăției (în 1963) spunea ceva ce nu cred să-și fi pierdut din actualitate. El definea sentimentul primar al rușinii copilului mic, în relație cu senzația de a fi privit, expus privirii celorlalți. Copilul care a început să conștientizeze că este astfel expus înțelege că e vulnerabil și își ascunde fața, sau se ascunde în spatele mamei. Această lămurire mi-a fost foarte bine-venită pentru cele ce vreau să completez la articolul anterior pe tema rușinii.
Pe măsură ce regulile, interdicțiile sau valorile sunt înțelese și asimilate, apare gândul de a putea fi rănit sau respins împreună cu acele impulsuri ce induc vinovăția și sentimentul de inadecvare. Nu sunt bun, nu sunt potrivit aici, nu sunt inteligent, nu știu nimic, arăt mizerabil, nu sunt în stare să fac ce ar trebui, precis am greșit ceva, sigur voi rata Continuă lectura →

Copii și părinți. Despre cum se pot crește (sau nu) copii sănătoși

~ Dana Anghel ~ Un comentariu

Sănătatea fizică este – cel puțin la copil – una vizibilă, măsurabilă cu ușurință de către părinți și bunici, adusă apoi la normal pe căile îndeobște acceptate. Sănătatea emoțională și cea mentală au o soartă mai grea, ele fiind încă supuse legilor nescrise și din păcate încă acceptate în societatea noastră, în ciuda faptului că trăim cu mândrie în secolul XXI. Părinții zilelor noastre vor ce e mai bun pentru copiii lor dar nu sunt mereu conștienți în ce măsură binele lor este și binele copiilor lor, tot așa cum nu pot discerne corect la cine anume e localizată problema: la ei, la părinți, sau la copil? Cel mai adesea, părinții caută moduri indicate, corecte, sănătoase de a-și crește copiii (mai adesea când deja se confruntă cu o problemă în creșterea lor), pentru că vor să îndrepte copii problematici, nu relații problematice Continuă lectura →

Rușinea nu e rea

~ Dana Anghel ~ 2 comentarii

Se vorbește mult despre rușine. Rușinea de a fi tu însuți, de a te relaxa așa cum ești, cu fața aia, cu trupul ăla prea gras sau prea deșirat și nu îndeajuns de cum trebuie, cu toate înfrângerile tale și cu tot ce reprezinți – pentru că nu ești destul de bun sau nici atât: ești un biet nimic – da, aceasta este o piatră din mijlocul ființei noastre care nu ne lasă să zburăm liberi spre a deveni ceea ce se cuvine să ajungem. Știu, tocmai despre asta se vorbește. Numai că am o neliniște legat de o anume ușurință a noastră de a nu ne mai îngădui timpul și efortul de a cerceta în nuanțe și implicații, înțelesurile finale. Lasă, nu am nevoie de detalii că am priceput: nu e bună rușinea. Nu ne trebuie, am citit eu, așa spun psihologii și cercetătorii. E nocivă rușinea. Nu, îmi pare rău, poate era mai ușor, dar ei nu spun așa. Știu din experiență că, atunci când o extremă este accentuată, sensul general se estompează și migrează cumva în acea extremă. De aceea simt nevoia să ating celălalt braț al balanței. Continuă lectura →

Ce spun bolile de piele

~ Dana Anghel ~ Scrie un comentariu

Pielea vorbește despre delimitare și sentimente. Ea desparte, este granița dintre corpul nostru și restul lumii. Trimiterile pe care le face pielea țin de acest domeniu al graniței, al hotarului care ne ține departe de ceilalți, dar și care ne apropie, ne transmite căldura sau răceala, iubirea sau ura, intimitatea sau distanța, dinspre ca și spre lăuntrul nostru, felul cum luăm contact cu lumea, cum o simțim și cum ne lăsăm simțiți, primiți sau respinși. În fine, ce ne interesează acum, dacă există procese psihice inconștiente care cer să răzbată limitele. Continuă lectura →

Momente și elemente vorbitoare psihosomatic

~ Dana Anghel ~ Scrie un comentariu

A ne gândi la niște potențiale semnificații psihosomatice ale unui simptom presupune o atenție îndreptată nu numai în direcția simptomului însuși, ci un întreg studiu care să țină cont de toate împrejurările și datele pe care ni le poate oferi – presupunând că fiecare își caută propriile înțelesuri – viața noastră luată în ansamblu.

Momentul apariției simptomului, înțelegând prin asta nu atât momentul temporal, cât toate evenimentele exterioare împreună cu procesele interioare care se desfășurau atunci. Aceștia ar fi primii factori relevanți pe care îi avem de studiat. Nu vom trece cu vederea amănuntele, lucrurile aparent mărunte și nesemnificative cum ar fi: gânduri, fantezii, vise, evenimente ce par oarecare, care aveau loc în acel timp. Continuă lectura →

Psihosomatica

~ Dana Anghel ~ Scrie un comentariu

Psihosomatica este unul din acele domenii ale cunoașterii care, dacă ar fi încorporată în reguli fixe și utilizată apoi asemeni unui dicționar, se transformă în praf, ca aurul dăruit de spiriduși oamenilor lacomi din povești. Ea trebuie înțeleasă așa cum asculți un copil, cu atenție la limbajul lui unic, nu ca o lecție de geografie. A ne înțelege corpul în relație cu procesele noastre psihice, presupune a înțelege că și unul și celelalte se află în legătură, asemeni unei oglindiri simbolice reciproce. Continuă lectura →

Dragul meu prieten

~ Dana Anghel ~ Scrie un comentariu

Nu știu ce te macină. Știu doar că mă uitam la tine și vedeam omul care ești menit să fii înflorind și dând roade. Roadele unei minți sclipitoare, te cunosc atât de bine.

Lucrurile lumii au mersul lor, drumul și treptele lor, au zile și nopți, flux și reflux, vârste, început și sfârșit, noi începuturi. Tu, dragul meu prieten, le aveai pe ale tale, aveai treptele și vârstele tale, trecerile tale prin lumină și întuneric, anotimpurile tale. Acum nu te mai pot recunoaște. Mișcarea nu te mai definește. Stai pe loc, împietrit dar eu știu că ești viu. Că lumea ta are viață. Pulsul tău tău e încetinit asemeni unuia al somnului. Continuă lectura →