• pentru că eu nu am probleme cu capul, tu ai;
• pentru că orice ar fi, pot rezolva și eu;
• pentru că, dacă se află, ce vor zice…(șeful, mătușa, vecinul, ceilalți)?
• pentru că pentru asta există prieteni: ca să-ți dea oricând un sfat gratis;

Un răspuns mai sincer sau mai aproape de adevăr ar fi așa: ne ferim de a admite că suferim dintr-o pricină care poate lăsa loc comentariilor din partea celorlalți sau, poate și mai rău,  privirilor condescendente.

Dacă există un adversar mai greu de înfruntat decât oricare altul, acela suntem noi înșine. Nu oricine are curajul, forța, determinarea și consecvența de a da piept cu asemenea balaur.

Nu e o vină că există ceva ce nu merge în viața ta, sau că nu-ți este bine deplin, indiferent că vorbim de o problemă în care este ori nu este implicată o patologie. De altfel, existența ori non-existența unei patologii este perfect irelevantă în fața adevărului că suferi. Și nu în ultimul rând, pentru că ignorăm ceva: adevăratele probleme apar atunci când nu mergem la psiholog deși am avea de ce.